Dar poveştile nu ar exista dacă n-ar avea cine să le scrie şi, mai ales, pentru cine să fie scrise! Despre o asemenea Poveste vreau să vă împărtăşesc gândurile mele în continuare. După ce ani la rând am reuşit să uimim oamenii din jur cu poveştile pe care le-am compus (sute de colindători şi voluntari împreună, cei mai înalţi şi frumoşi brazi din oraş, cadre de poveste, soprane internaţionale, campanii caritabile, coruri excepţionale), anul acesta, Povestea din Ajun a fost cel mai bun exemplu că, dacă vrem, putem să ne îndeplinim visele cu succes, putem să facem ca poveştile să fie reale şi nu doar pe hârtie, putem să devenim chiar noi personaje din poveste.
Dragii mei, fără voi, voluntarii Poveştii din Ajun, călătoria iniţiatică s-ar fi oprit după primul pas, bătăliile de onoare n-ar fi avut temei, iar finalul ar fi fost oricum, numai fericit nu. Ţin să vă mulţumesc din nou, şi pe această cale, pentru dăruirea cu care v-aţi implicat în organizarea ediţiei de anul acesta, şi vă invit să scriem cât mai multe Poveşti împreună!
Emil Pantelimon